De fiecare dată, pentru a programa copilul sau adolescentul la o primă ședință de psihoterapie, cel care sună să facă programarea este unul dintre parinți. Și este firesc să fie așa.

Deopotrivă, firesc este ca, cel puțin prima ședintă, să fie cu unul dintre părinți sau cu amandoi, dacă au disponibilitate. Și aceasta, din mai multe motive.

• În primul rând, consider că este bine ca părintele să cunoască terapeutul, să interacționeze cu el astfel încat să-și formeze o idee despre cum este acesta ca om și ca profesionist, care este viziunea lui terapeutică de schimbare. În plus, pe parcursul terapiei cu copilul, se va menține această legatură permanent.
• Ca terapeut, am nevoie să cunosc părinții pentru a-mi contura o imagine despre mediul familial în care a crescut copilul sau adolescentul și pentru a întelege cum se simt ei în legatură cu situația problematică care i-a determinat să vină la mine.
• În linii mari , discutăm despre cum este relația lor cu copilul, despre ceea ce-i îngrijorează la comportamentul copilului, cum au încercat să gestioneze situația până în prezent, ce modalitați de soluționare au functionat și care nu au dat rezultate, cum au fost lângă copil în situațiile dificile și cum i-au aratat că sunt acolo pentru el, ce așteptări au ei de la terapie.
• În urma acestei ședinte, împreună cu părintele, vom decide dacă este necesar să ne mai vedem în această formulă sau voi începe procesul terapeutic doar cu copilul/adolescentul.

Încurajez părinții să fie deschiși în a solicita psihoterapie și să vina încrezători să vorbească despre ce-i îngrijorează , fără să amâne foarte mult această decizie. Câteodată, sunt de ajuns doar câteva ședințe pentru a întelege ce se întamplă în familie, pentru a integra o noua viziune asupra relațiilor și pentru a începe să se schimbe realmente ceva în relațiile familiale.

Psihoterapeut Irina RUSU