Update: Următorul grup de suport se va desfășura în data de 28 mai. Pentru înscrieri, vă rugăm să ne trimiteți un e-mail la contact@psiris.ro.

Dependența este o stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante etc și care se caracterizează mai ales prin scăderea voinței și dorința constantă și crescută de a consuma substanța respectivă. E bine de știut că obiectul dependenței nu e neapărat o substanță, ci poate fi reprezentat de jocuri de noroc, mâncare, sex sau de o persoană.

În momentul în care există o dependență, accentul cade pe dependent, pe cel care consumă și apar întrebări: cum, de ce, când și ce se poate face? Suferința și efortul para fi apanajul dependentului.

Dar practica mea din cabinet mi-a dezvăluit o suferință la fel de mare, dar mai vicleană (pentru că e neștiută și neputiincioasă), cea a persoanelor care trăiesc aproape de un dependent.

Sunt mame, tați, iubite, soți, copii care văd cum omul pe care îl iubesc se transformă pe zi ce trece chiar sub ochii lor, devin agresivi, slabi, fără inițiativă și control și asta îi doare. Încearcă la început să nege gravitatea fenomenului prin eforturi foarte mari de a menține „normalitatea”, aparențele și la sfârșit, să salveze persoana iubită.

E un mix de voință, durere, vinovăție, speranță și uneori lipsă de informație. De fiecare data când persoana dependentă promite că va fi bine și se va schimba, ei cred și de fiecare dată când aceasta „cade”, ei suferă cumplit, se revoltă, se frământă, se întreabă unde au greșit și o iau de la capăt (cu ascunderea evidențelor și speranță că celălalt poate fi salvat). Ei sunt prinși ca într-un vârtej într-o circularitate în care tot ce fac aparent pentru a salva persoana dependentă, de fapt duce la întărirea dependenței. Trăiesc aceeași rușine, neputință, lipsă de control, furie ca și cel pe care doresc din tot sufletul să îl ajute.

Informația pe care nu o știu este că, pe de o parte, dependenții au nevoie de ajutor specializat și că, pe de altă parte, și ei suferă de dependență. Dependența de cel dependent, numită în termeni știintifici codependență.

E nevoie ca ei să afle că nu e vina lor, că e firesc să își dorească să salveze omul pe care îl iubesc, că au dreptul să se simtă furioși și neputincioși si că sunt mulți alți oameni în aceeași situație. Și că există rezolvare pentru durerea lor.

Și pot începe procesul de salvare facând primul pas: salvându-se pe ei. Cum? Împreună cu un psihoterapeut în terapie individuală sau de grup alături de care să obțină multă înțelegere, acceptare și iertare.

Grup de suport pentru cei ce traiesc alaturi de persoane dependente

Plecând de la experiențele trăite în cabinet, am conștientizat importanța creării unui grup de support pentru cei ce trăiesc alături de persoane dependente. Grupul se va întâlni periodic și va lucra pe situațiile cu care se confruntă membrii săi.

Prima întâlnire a grupului va avea loc în data de 24 aprilie iar înscrierile se fac trimițând un e-mail la contact@psiris.ro.

Simona Herb