Update: Următorul grup de suport se va desfășura în data de 28 mai. Pentru înscrieri, vă rugăm să ne trimiteți un e-mail la contact@psiris.ro.
De când am lansat ideea unui grup de suport pentru persoane care se luptă cu o dependență (dependente sau co-dependente), am primit o serie de întrebări legate de ce presupune un astfel de grup, ce se discută în grup, cum se desfășoară și, mai ales, ce rezultate se așteaptă.
Grupul de suport presupune întâlniri repetate ale unor persoane care întâmpină aceeași dificultate la un moment dat și care au curajul să vorbească despre cum această problemă le afectează viața, cum ei înșiși s-au schimbat, ce soluții au încercat pentru deblocare etc.
Acești oameni vor avea ocazia să vadă că există și alții în aceeași situație, că nu sunt singurii care se luptă ineficient cu respectiva problemă, ca nevoia de sprijin și compasiune pe care ei o resimt este universală. Cei pentru care momentul îm care se află e prea rușinos, prea umilitor, acum pot să capete o voce, „să se audă”, în sfârșit, să își dea voie să simtă toate emoțiile pe care le țin ascunde de mult.
Cum diferă de o discuție cu prietenii? Grupul de suport are reguli bine determinate (confidențialitate, suport, respect reciproc) și dinamica este orientată de un psihoterapeut către găsirea de soluții și către schimbare (orice schimbare e de bun augur deoarece în majoritatea cazurilor problema este că, aparent, orice faci nu se schimbă nimic, dependența rămâne). Psihoterapeutul va avea grijă ca fiecare să fie ascultat, se va concentra pe ce este de făcut „aici și acum”, facilitează cunoașterea și dezvăluirea de sine, creează o atmosferă coezivă, fără judecăți de valoare și sfaturi și în care se lucrează eficient.
Grupul de suport este un prim pas spre vindecarea problemei, dar, în primul rând, este un univers plin de umanitate și de sentimente de „a fi împreună” și „cuiva îi pasă de mine”. Împreună e mai ușor decât singur!
Vă aștept cu compasiune și respect!
Prețul unei întâlniri este de 40 Ron,iar frecvența întâlnirilor se va stabili împreună cu membrii grupului.
Simona Herb