În week-end-ul 23-24 ianuarie, a avut loc workshop-ul Ține-mă strâns în brațe dedicat cuplurilor în care măcar unul dintre parteneri este psihoterapeut.

Programul are o durată de 15 ore, împărțite în două zile; mai exact, 8 module:

  • Înțelegerea iubirii și a atașamentului
  • Cum iubirea poate să o ia pe căi greșite: demonii comunicării
  • Să găsim punctele sensibile în demonii dialogurilor
  • Rezolvarea greșelilor și crearea unei baze sigure: revenirea la un moment dificil
  • A deveni deschis și sensibil pentru celălalt
  • A ierta și a recăpăta încrederea
  • Mângâierile tandre și sincronizarea sexuală
  • Menținerea iubirii și preocuparea pentru relație

Vă invităm să citiți câteva mărturii ale participanților la workshop:

„Workshop-ul de weekend ne-a adus, amândurora, mai mult decât ne așteptam! Ne-a adus speranța că putem comunica chiar și mai mult și mai eficient decât o făceam până acum. De multe ori, deși cunoști teoria perfect, te blochezi în acțiuni care par fără sens și dor. Cele două zile ne-au făcut să fim mai atenți la cel de lângă noi și să luăm în serios ceea ce acesta transmite. M-a emoționat blândețea cu care Simona a reușit să scoată la suprafață emoții care altfel, cine știe cât ar mai fi zăcut acolo, la subsol, nevizitate!

A fost, pentru amândoi, o experiență surprinzătoare!
Mulțumim Simonei pentru curaj și dăruire!

Cu mult drag,
Cristina”

„Aveam nevoie să vin la acest atelier. Pentru mine ca persoană, ca soție, ca partener egal în relația mea. Ca să primesc și să ofer și relatia să crească în timp ce cuplul nostru face asta. Mă simt câștigată că am trăit ce am învățat din teorie despre cupluri și norocoasă că am avut ocazia să fac asta. Iubirea frumoasă de lungă durată chiar există! Ea nu dispare, este acolo și e gata să intre pe teren.”

”La început, când am ales să particip la acest workshop, a fost mai puternică vocea interioară a terapeutului care își dorea să cunoască… și mai apoi cea în care eram partener. Venind însă tot mai aproape de ziua începerii, parcă fiecare se „zbătea” să își facă loc. Nu știam ce va fi! Apoi, am fost eu, persoana, tot mai prezentă și m-am lăsat cufundată în legătura plină de emoție cu partenerul meu.

Am dobândit un bonding de care nu am mai avut parte până acum; sentimentul unei siguranțe împlinitoare. Reflectez și acum la imagini, momente și trăiri ce îmi umplu sufletul de emoție, de bucurie… și unde plânsul a fost o empatie puternică; o recunoaștere a celuilalt ca expresie a curajului de a fi! Contextul a întregit motivația și dorința noastră de a evolua în relație!

Valentina”

„Ce să zic. Mulţumesc, Simona, pentru că m-ai călăuzit în teritoriul unde credeam eu că sunt lei. Mulţumesc pentru că mi-ai arătat că eram tot eu şi acolo unde credeam că sunt lei. Eşti printre cei care sfărâmă lanţurile oamenilor. Respect.” Citește continuarea mărturiei aici.