Așa cum promiteam înainte chiar să plec, doresc să împărtășesc experiența pe care am trăit-o la conferința „Sex and Attachment coming together” ce a avut loc la New York, în perioada 13-14 iunie. Așa cum spune și numele este despre sex… și atașament care fac un tot împreună și nu sunt tratate special. Am aflat că una fără alta nu prea se poate sau, atunci când forțăm să se poată, devin niște experiențe reci și distante.

După ce am trecut de impresia făcută de plimbarea cu taxi-ul în New York și am tratat cu respectul cuvenit clădirile ce străpungeau cerul, am început conferința. Nu mai exista nici un loc liber, auditoriul era format din persoane venite din 18 țări pentru a asculta cele mai noi decoperiri în domeniul sexualității și a atașamentului și a legăturii dintre ele. Mi-am dat seama că sunt acolo unde toate intrigile din Sex and the City au avut loc, toate emoțiile și speranțele, căutările și dezamăgirile și, acum, cei mai cu experiență cercetători veneau să dea sens tuturor frământărilor legate de aceste două subiecte. Speakerii impresionau prin numele, reputația și experiența de o viață: Sue Johnson (părintele terapiei centrate pe emoții – EFT), Rebecca Jorgensen, Jeniffer Fitzgerald, Clare Rosoman (terapeuți EFT), Ian Kerner, Gurit Birnbaum, Marty Klein, Margaret Nichols, Suzanne Iasenza (psihoterapeuți, sexologi).

Toate aceste personalități în domeniu, dincolo de subiectul particular atins, au avut câteva trăsături comune: non-patologizarea și non-judicativitatea. Sunt recunoscătoare să fi fost expusă unei asemnea culturi terapeutice: cu minte deschisă; fără normal-anormal, doar curiozitate autentică și dătătoare de sens; fără descrieri cantitative, doar calitative; interesul crescut pentru fiecare experiență specifică în parte.

Mintea noastră de terapeut ne joacă feste și un exercițiu util este „scuturarea” de doxă, adică tot ce știm pentru că am preluat fără să o trecem prin filtru propriu. Cum ar fi ca atunci când spunem sex să nu ne gândim doar la penetrare, când spunem sex să nu ne gândim doar la final (orgasm), ci doar la călătorie, cum ar fi dacă în loc de funcționare ne-am gândi la satisfacție, cum ar fi dacă în loc de cuplu ne-am gândi la câte persoane vor să fie într-o relație (poliamorie), cum ar fi când vorbim despre gen să nu mai încadrăm în masculin și feminin? Și, stând acolo și auzind vorbindu-se despre sex cu sau fără penetrare, sex cu sau fără atașament, atașament cu sau fără sexualitate, mi-am dat seama că ar fi eliberator… pentru terapeuți, dar mai ales pentru clienți. O parte din problemele cu care ni se adresează ar dispărea (dacă a fi trei sau mai mulți într-o relație ar fi ceva acceptat, nu s-ar mai da un sens atât de dureros relațiilor extarconjugale) sau s-ar diminua.

Așa că întrebați-vă de fiecare dată: cât de mult sunt supus stereotipurilor în gândire? Oare parcursul terapeutic pe care l-am început cu clientul se datorează unei nevoi REALE a clientului sau a unor prejudecăți la care este el expus și pe care și noi le „înghițim”? Dacă da… Free your mind… the rest will follow!

Psihoterapeut Simona Herb